“Sunt tristi doar cei care inteleg”
proverb arab
Inteleptul si Impăratul Zice-se că în vremurile de demult trăia un împărat orgolios nevoie mare. Se credea cel mai puternic si mai destept om din lume si se mânia nespus numai la gândul că ar putea exista cineva mai grozav ca el.
Si iată că, din gură în gură, ajunse zvon la urechile lui că pe undeva vietuia un întelept foarte ager. Impăratul, vrând sa se descotoroseasca de el, porunci ca înteleptul sa fie grabnic întemnitat si judecat pentru o pricină scornită. Fără să zăbovească prea mult, judecătorii l-au condamnat pe întelept la moarte. Adus în fata tronului, împăratul i-a spus trufas:
- Alege-ti singur moartea. Vei fi spânzurat, ori doresti să ti se taie capul?
- Nu doresc nici una nici alta, zise înteleptul, dar n-am încotro. Totusi, mărite împărate - continuă el - as vrea sa-mi împlinesti, asa se obisnuieste, o ultimă dorintă: să-mi aleg singur moartea. Voi rosti câteva cuvinte. Dacă le vei considera drept un adevăr, atunci să mi se taie capul; dacă, dimpotrivă, vei găsi că cele spuse exprimă un neadevăr, atunci să poruncesti moartea prin streang.
- Mă învoiesc! - zise îndată împăratul, vrând să arate celor din jur că stie să respecte ultima dorintă a condamnatului.
Iar condamnatul a rostit nu mai mult de trei cuvinte si ... a scăpat cu viată! Care au fost cuvintele salvatoare?
Răspuns
Cuvintele salvatoare au fost: " Voi muri spânzurat! " Potrivit întelegerii, împăratul a fost pus în imposibilitate să-l omoare pe întelept si iată de ce:
Invoiala era ca, în cazul când spune un adevăr, înteleptul sa fie decapitat, iar dacă spune un neadevăr, să fie spânzurat. Există două alternative:
1. Impăratul să considere drept adevăr spusele condamnatului. Ar urma deci să-l decapiteze. Decapitându-l însă, afirmatia "Voi muri spânzurat" devine un neadevăr.
2. Impăratul să considere drept adevăr spusele condamnatului drept un neadevăr. In acest caz, potrivit învoielii, înteleptul trebuia spânzurat, spusele sale se adeveresc si, în aceasta alternativă, urmează să fie ucis prin tăierea capului!
·Chiar daca nu te ocupi de politica ,politica se ocupa de tine!
(Charles de Montalembert)
(Charles de Montalembert)
· Nu exista persoana mai puternica decat omul care e modest cand ajunge bogat.
(Michel de Montagne)
(Michel de Montagne)



Odă (în metru antic)
RăspundețiȘtergereNu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne'ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai re'nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!
Mihai Eminescu, 1883